Megaefort 2012

Si pt. ca se apropie 2012 si ar fi cazul sa stim pt. ce sa ne pregatim la anul, ar trebui sa incepem deja planificarea si antrenamentele.

O propunere faina de tura pe etape pt. 2012 ar fi: Tour du Mont Blanc. 

Tura fiind una ceva mai solicitanta necestita ceva pregatire la capitolul conditie fizica, 60km pe zi cu 2500hm (media pe zi) x 4 zile. Si asta nu e tot, pregatirea tehnica e cam pe acelasi plan cu cea fizica, 31% din traseu sunt poteci (single trail-uri). Deci ca sa zic asa, raiul in domeniul MTB, care rapid se poate transforma in iad daca nu esti pegatit. Cei de la tourfinder.net ii dau 4 stele din 4 posibile pt. conditie fizica necesara si tot atatea pt. tehnica.

Si pt. ca ne-am obisnuit cu descrierile minutioase si exacte a turelor postate pe tourfinder.net, datele despre tura le luam tot de acolo.

Dar asta nu e tot, avem si un "mic" prolog la tura.

Drumul pana la punctul de start si cel de finish, pt. ca e tura de tip circuit, coincid cele doua, e cam lung de parcurs dintr-o bucata cu masina. Asa ca va fi nevoie de o oprire intermediara. Si daca tot facem o oprire intermediara de ce sa nu o facem in AT in zona Zillertal. Si daca tot o facem in Zillertal de ce sa nu participam la cel mai tare maraton din AT: King/Prince of the mountain, ce se desfasoara pe parcursul a 3 zile, in cele 3 zile nu e plictiseala deloc, trebuiesc parcursi 200km cu 10.000hm la categoria regi, la printi doar vreo 160km cu 6.000hm, asta la altitudini intre 600m si 2700m. Mai multe detalii aici.

Transdolomiti - Ziua 8

Monte Pasubio (Rif. Papa) - Torbole (Lago di Garda), 50km, 350hm
Duminica 21.08.2011
Ultima zi de bicicleala, zi in care coborarea este cea care predomina, urcarea fiind doar la plecare, numai asa de incalzire. Trecem masivul Pasubio pe drumul european E5, acest drum E5 pe care tot ne-am dat, este un drum (poteca, macadam, asfalt) de vreo 3200km ce strabate Alpii si trece prin Germania, Austria, Elvetia, Italia si Franta.
Deci urcam prin Arco Romano pana la Capella 2074m si mai departe pe poteca la Sette Croci. De aici mai avem putin de impins, carat bitza pana intram pe E5. Portiunea de trail in coborare, pe coasta, pana in Rif Lancia este una spectaculoasa, in primul rand ca si peisaj, dar si ca dificultate, acesta fiind punctul forte al zilei.
Oprim la Rif Lancia 1825m, umplem bidoanele cu apa si stam la un suc. De aici numai coborare pana in Rovereto 204m, mai intai pe macadam, dupa asfalt. In Rovereto mergem direct la gara sa rezolvam biletele de tren pt. intoarcerea la masina de a doua zi dimineata. Dupa ce butonam vreo 3 automate de bilete ne prindem cam care este succesiunea de butoane ce trebuiesc apasate pana sa iasa produsul final: biletele.
Plecam din Rovereto pe pista de biciclete pana la Nago, de unde se vede prima panorama cu Lago di Garda, mai apoi ajungem la Torbole, pe la ora 14. Aici rezolvam neasteptat de rapid cazarea, ci nu orice cazare, accesibila ca pret si langa lac, la penthouse, cu vedere la lac. Trecem drumul catre plaja hotelului si direct in lac. O baie pe cinste dupa 8 zile de bicicleala maxima.
Dupa baie ne cam taie foamea, colindam putin orasul pana gasim o pizzerie care sa functioneze la ora aia, nu era nici pranz nici cina. Dupa din nou baie si seara zacem pe terasa la o sticla de Prosecco. Asa se incheie si ultima zi de aventura, o zi relaxanta, cu vreme f. frumoasa si un descent memorabil.
Poze ziua 8.
Poze ziua 9.

Transdolomiti - Ziua 7

San Sebastiano - Monte Pasubio (Rif. Papa), 45km, 2000hm

Sambata 20.08.2011
Am ajuns si la penultima zi a turului, ultima ca si efort sustinut. Plecam din San Sebastiano dupa micul dejun si umplerea bidoanelor cu apa. Urcam pe asfalt pana in Passo del Sommo 1343m, de acolo pe macadam, urcare usoara pana intram pe un traseu de maraton (Gibo Simoni). De la Rif Stella d Italia 1536m ceva mai bolovanos, dupa care un trail excelent prin padure.
Ajungem in Passo Coe 1610m, aici intalnim o trupa de rutieri italieni care veneau de la Riva. Mai departe intram pe un vechi drum militar, drum pietruit cu bolovani destul de mari incat sa facem ceva risipa de efort pe catarare pana la Monte Maggio 1853m. Incepe un single track pe E5 Sentiero della Pace. Portiuni mari din aceasta sectiune trebuie impins din cauza potecii inguste si neprotejate. Apar si sectiunile tehnice si cazaturile, pene, nimic grav.
La un moment dat pe coborare prin padure dam de epava unui camion si nu reusim sa ne dam seama cum a ajuns pana acolo, deoarece urcarea e pe poteca prin padure.
Ajungem in Passo della Borcola, unde coborarea pe asfalt este mare consumatoare de placute de frana. Incepem ascensiunea zilei, 1400hm dintr-o bucata. La inceput urcare pe asfalt pana in Colle Xomo (1058m), unde la cabana cu acelasi nume oprim sa mancam. Aici chelnerul, la ora pranzului, era deja incins de gradele multiple, nu de cele de afara. Spre surprinderea nostra se descurca destul de bine cu tava, probabil asta era regimul lui de lucru, fara ceva grade nu reusea sa se porneasca. Pt. comenzile serioase, de mancare, trebuia chemat bucatarul.
Dupa ce terminam cu pranzul avem timp si de zacut, multumita reactiilor intarziate ale chelnerului :-). Plecam din Colle Xomo pe catararea zilei, pe macadam, catre cabana de varf Rif. Gen. Achille Papa 1929m.
Fiind intr-o dispozitie de catarare f. buna, ascensiunea fiind una cu inclinatii intre 8-12% si cu o panorama de altitudine deosebita, urcarea devine o placere. Pana sus nu am oprit, cumulat, nici macar 5 min, si atunci pt. poze.
Ajuns sus, cabana Rif. Gen. Achille Papa chiar este una construita pe varful muntelui, deci ce poate fi mai frumos si relaxant decat sa stai pe terasa cabanei si sa admiri peisajul cel ofera aceasta pozitionare, in timp ce rehidratarea se face cu un hefeweizen.
In interiorul cabanei nu ai voie sa intrii in bocanci, la intrare ii lasi in raft in locul slapilor pe care ii incalti (ca in majoritatea cabanelor de altitudine). Dusul costa 5 EUR (fisa) si tine 1-2 min., asta daca ai noroc, jumatate din timpul asta poate sa iti vina apa rece sau sa iti vina apa doar cat sa te uzi in palma. Asa unii dintre noi fac un dus cu 2, 3 fise, altii mai ghinionisti nu se spala nici pe maini cu 2 fise. Asadar cu dusul facut si cu o foame deja dusa la extrem, coboram la cina. Supa, felul 1, 2, 3, intra excelent toate, dupa tot efortul depus in timpul zilei. Ca digestiv din partea casei primim o bautura aproape identica la nume si la gust cu medicamentul triferment :-).
Se termina din pacate inca o zi superba in Dolomiti.
Poze ziua 7.

Transdolomiti - Ziua 6

Marcesina - San Sebastiano, 63km, 1649hm
Vineri 19.08.2011
Plecam din Marcesina dupa ce ne ghiftuim bine la micul dejun, usor stresati ca nu avem cazare rezervata. Nu ne facem plinul de apa la plecare deoarece apa de la cabana nu era potabila (ceva strategie de vanzari banuiesc), cu speranta ca vom gasi un izvor prin apropriere.
La review-ul zilei pe care il faceam in seara precedenta pe road book-ul si scurta descriere a celor de la tourfinder, am citit cum ca ar fi o tura secetoasa, dar la plecare ne gandeam ca vom gasi totusi unde sa facem plinul.
Tura din ziua de azi va fi iarasi o calatorie in trecut, de data aceasta una ceva mai recenta, din timpul primului razboi mondial dintre Austria si Italia. Traseul prin Altopiano di Sette Comuni este unul f. bolovanos ce trece prin ruinele fostelor redute, fortarete si platouri unde s-au dat lupte grele, pe scurt, un drum incarcat de istorie.
Incepem bineinteles cu urcare, apa pe care o mai avem in bidoane se termina in primii kilometrii, aerul uscat si caldura isi fac efectul asupra conditiei fizice, ne miscam din ce in ce mai greu. Intrebam pe oricine ne iese in cale cat mai e pana la apa...mult. Un italian dragut ne imparte ceaiul lui la toti. Portia care revine fiecaruia nu ne ajunge nici macar pana in stomac, se evapora pe limba :-). Ne intersectam si cu trupa de austrieci, dar nu reusesc sa ii combin la ceva apa (aveau camel bag-uri).
Dupa ce mai urcam ceva dam de un microbuz la care nu era nimeni, dar la umbra caruia ne astepta o canistra de plastic transparenta de vreo 20L plina cu apa. Fara sa ne gandim prea mult cei cu ea, a cui o fi...ne umplem bidoanele si ne potolim setea care ne bantuia de ceva ore bune. I-am urat sanatate si numai bine posesorului canistrei ce ne-a salvat de la o deshidratare crunta.
Asa se mai pot observa si din obiectivele turistice, transee, fortarete din 1.War, nu cautatul disperat dupa surse de apa.
Coboram ceva pe bolovanis si dam de Campo Gallina, scena a unei batalii, aici oprim sa cercetam zona si sa ne odihnim. Urcam in continuare pe Erzherzog Eugen Straße, strada militara.
Scurta hidratare, pentru ca nu ne-am halosit sa golim canistra omului, am facut fiecare doar un plin, nu ne ajunge prea mult, incepem sa intram iarasi pe rosu, dar nu pentru mult timp, deoarece ajungem la singura sursa de apa din zona, fantana pe care toti ne-o inchipuiam si o vedeam de ceva timp, dupa fiecare curba sau stanca. Aici ne hidratam asa cum trebuie si dupa o catarare scurta dovedim prima ascensiune a zilei, ajungem in Bocchetta Portule 1952m. De aici coborare pe macadam pana la rustica cabana Malga Larici (1640m). Aici un fel de cabana/ferma/birt de familie, ceva f. rustic, singura noastra sansa de a lua pranzul.
Recuperare maxima dupa ce mancam si ne hidratam cu beroase, sucuri, fiecare cu ce poate.
De aici dupa o urcare scurta incepe coborarea pana la Forte Verle (Passo Vezzena - Trento), o ruina a unui fort bombardat de austrieci in 1.War. Relatarile unui ghid zice ca fortul austriac a fost bombardat tot de austrieci, care aveau o baterie de tutunuri sus in munte, fortareata fiind jos in pas. Bombardamentul a survenit in urma predarii autriecilor din fortareata fortelor italiene.
Noi nu ne predam si coboram in continuare prin padure pana la Fort Belvedere. Aici o alta fortareata, de data aceasta una bine intretinuta si introdusa in circuitul turistic al zonei. Plin de turisti, ne oprim si noi, unii sa viziteze fortareata altii terasa fortaretei.
Plecam mai departe spre Lavarone, de aici incepe misiunea cazarea. Oprim in Lavarone la biroul de info turism. Gasim cazare chiar in Lavarone, dar fiind devreme si ziua ce urmeaza putin mai grea, decidem sa mai parcurgem ceva si din urcarea zilei ce urmeaza asa ca rezervam locuri la Albergo Al Sole din San Sebastiano.
Ajungem pe Senterio della Pace, un super trail prin padure care da direct in Carbonare, localitatea ce trebuia sa fie destinatia pe ziua curenta. Mai departe pe asfalt, ajungem la San Sebastiano cu o urcare de vreo 250hm in 4km.
Incheiem o zi istorica si secetoasa la o cina si un pahar de vin/bere.
Poze din ziua 6.

Transdolomiti - part2 from Sorin on Vimeo.

Transdolomiti - Ziua 5

Passo Brocon - Marcesina, 50km, 1348hm
Joi 18.08.2011
Dupa micul dejun avem si ceva vreme de relax, deoarece azi e putin de pedalat si cazare rezervata. La plecare, dam iarasi de partenerii nostri de drum, o trupa din AT cu care ne-am mai intersectat si zilele trecute.
Prima sectiune este una de coborare pe macadam, bolovanis destul de serios, dupa care o luam pe poteca catre Grotte di Castello Tesino. Drum f. fain de altitudine, prin padure pana la grota, unde ceva lume asteapta sa viziteze grota, care din cate am inteles nu e ceva iesit din comun. Asa ca ne hotaram sa ii dam in continuare, din nou pe poteca, mai apoi pe macadam, pe un drum construit de romani peste Alpi catre Verona si Venetia, vechi de 2000 de ani: Via Romana "Claudia Augusta Altinate". Urmam acest drum istoric doar 1km, deviem pe o poteca cu pietris, in coborare, pe care suntem nevoiti sa impingem bitele la vale. Ultima portiune de drum f. abrupta, avem ceva probleme de stabilitate deoarece pitrele de sub picioare o iau la vale.
Ajungem din nou pe macadam pana la Parco di Castello Tesino. Oprim sa ne racorim la cascada, pozele obligatorii si mergem mai departe pe asfalt prin Castello Tesino (900m), mai apoi coborare pe asfalt spre Grigno (263m). Aici ar fi trebuit sa luam pranzul numai ca era putin cam devreme, deci hotaram sa mancam in urmatoarea localitate, Selva, chiar inainte de ascensiunea zilei, 1150m urcare dintr-o bucata. Numai ca Selva avea maxim 6 case :-), pe unde mirosea cei drept a ora pranzului.
Aveam 2 optiuni: sa ne intoarcem in Grigno la restaurant (unde erau opriti si trupa de austrieci), sau sa bagam batoane, geluri... ce mai aveam prin rucsaci si sa ii dam asa pana sus sau pana la prima cabana, birt unde sa mancam ceva. Alegem a 2-a optiune si ne oprim la o fantana sa incarcam cu apa, batoane si ceo mai fi sa ne mai tina de foame.
Incepem ascensiunea pe un drum asfaltat de prin 2006 special pt. biciclisti, deci netraficat auto, doar de cei ce locuiesc prin zona. Drumul in continua ascensiune ofera panorame de altitudine cu Grigno si imprejurimile acestuia.
Catararea continua prin padure, dupa care urmeaza ceva portiuni valurite. Foamea nu ne prea lasa sa pedalam, dar nici urma de vreo crasma, nimic. Mai scobim prin rucsaci dupa ceva faramituri sa mai tina cat de cat de foame.
Iesim din padure si apare prima cabana, dar mai avem numai 3km si ajungem la destinatia zilei a 5-a, Marcesina (1372m), deci numai are rost sa oprim si mergem pana la capat.
La plecarea de jos ne-am descompus in 2 grupuri, din cauza oboselii, foamei, ritmului fiecaruia, asa ca noi grupul din fata incercam mai tot timpul sa ii asteptam pe ceilalti, dar foamea nu ne prea lasa sa zabovim prea mult, cu gandul ca la prima cabana oprim si ii asteptam la un sandvici, bere ceva.
Pana sus la cabana Marcesina nu era decat un singur drum, deci fara riscuri de ratacire. Asa ca ajungem la cabana Marcesina unde aveam rezervare si ii asteptam pe ceilalti pe terasa. Luam un sandvici, o bere, ceilalti nu apar. Sosesc austriecii intre timp, ii intrebam pe ei, ne raspund ca nu i-au vazut dar ca sigur trebuie sa apara, nefiind alte variante de drum, intersectii. Incercam sa dam de ei pe mobil, nu aveau semnal.
Dupa aproape 1h reusim sa vorbim cu ei si din explicatii imi dau seama doar ca sunt pe drumul principal, asa ca ii indemn sa bage in continuare, ca ii asteptam pe terasa la bere. Dupa inca 15 min vorbim iarasi si imi dau seama ca ei trecusera de cabana si erau deja o bucata buna (aproape 1h) pe traseul de a 2-a zi. Dar fiind o zi usoara numai contau cativa km in plus, fiind rasplatiti din plin cu o cina cu vreo 5 feluri, bauturi, digestive... Ne-am facut si de data asta de cap, a 2-a zi urmand tot o zi usoara.
Cu toate ca a fost o zi cu ceva evenimente, totusi o zi reusita, vreme splendida, peisaje la fel si bicicleala maxima (pt. unii :-)).
Poze ziua 5.

Transdolomiti - part2 from Sorin on Vimeo.

Transdolomiti - Ziua 4

Bellamonte - Passo Brocon, 69km, 1980hm
Miercuri 17.08.2011
Incepem pe asfalt pe langa Lago di Paneveggio catre Passo Rolle. Parasim asfaltul si o luam catre Val Venegia pe macadam. Aici incepe Parco Naturale di Paneveggio - Pale di S. Martino, o urcare serpuita, destul de amabila prin acest parc natural, unde am vrea ca urcarea sa nu se mai termine. Nici nu ne dam seama cum se incrementeaza cifra care arata kilometrii parcursi si metrii de urcare, asta din cauza ca nu ne permitem sa ne uitam pe gps ci doar la splendidele privelisti ce ne inconjoara. Impresionantul masiv Cimon della Pala (Matterhorn-ul Dolomitilor) ne strajuieste pe tot parcursul urcarii si panoramicul cu Monte Mulaz trebuiesc imortalizate.
La cota 2190m dam de refugiul Baita Segantini, populatie multa, ca pe toata ascensiunea prin parcul natural Paneveggio. Aici incarcam cu ceva sandviciuri si prajituri sa rezistam pana la pranz.
Incepem coborarea pe macadam pana in Passo Rolle, de aici coboram pe asfalt, trecem prin San Martino di Castrozza (1444m), de unde din nou coborare usoara pe macadam. Incepe un trail bestial prin padure, pe radacini, care mai apoi se transforma intr-o coborare abrupta din ce in ce mai bolovanoasa, tota distractia terminandu-se in Lago di Calaita. Ascultam de instructiunile scrise de cei de la tourfinder si oprim sa luam pranzul pe malul lacului la Rifugio Miralago.
Refacem stocurile de carbohidrati aproape epuizate (spagetti bianco). Zacem la o bere, praji, suc, la cascat gura... ce ne pasa, azi avem rezervare facuta la Hotel Pizzo degli Uccelli (Passo Brocon), dar inainte de a ajunge acolo ne mai asteapta aproape 900m urcare dintr-o bucata.
Dar mai intai coboram prin Comune di Canal San Bovo, pana la Prade (773m) pe asfalt, trecem podul peste Vanoi si de aici incepe ascensiunea pe asfalt. Cu un chef nebun de catarat si ascensiunea fiind una usoara, n-am sa uzez decat placa de mijloc, nici sitzul n-am sa-l tabacesc, pedalez in picioare. Cu toate astea un bastinas imi arata cam cum se urca prin zona si imi cam da usor cu fum, replica mea la asta: "bine bah da nare 8 kile de rucsac pe spate".
E deja mai mult de jumatatea ascensiunii, gasesc un loc excelent in padure, cu bancute, unde opresc sa astept restul grupului si sa imi consum minutele de roaming.
Pana in Passo Brocon numai e mult, scurtele tunele prin care trecem sunt portile de intrare in pas. Localizam hotelul din cele 2 existente, spalam bitele la atelierul ce apartine hotelului, dam si hainele la spalat asa ca a doua zi sa fim ca scosi din cutie.
Ne permitem o cina mai bogata, urmata de nenumarate digestive, urmatoarele doua zile fiind ceva mai usoare. Incheiem in buna dispozitie o zi reusita cu vreme buna, peisaje idilice si bicicleala maxima.
Poze ziua 4.

Transdolomiti - Ziua 3

Cherz - Bellamonte, 74km, 1860hm
Marti 16.08.2011
Plecare din Cherz dimineata, nemancati, neavand posibilitate de mic dejun la cazare. La 30-40 min. de biciclit gasim si o terasa in Arabba unde sa luam micul dejun. Nu o lungim prea mult cu cafa pt. ca ne asteapta o zi grea (catarari, poteci aglomerate...).
Incepem cu o urcare pe asfalt pana la cativa km de Passo Pordoi, unde incepem ocolul pt. intrarea pe vestita poteca ce ofera privelisti deosebite spre Marmolada si lacul Fedaija. Insa pt. a intra pe poteca avem o catarare f. tare pe off pana la Porta Vescovo (2500m). De pe la 2200-2300hm ni se cam taie portia de oxigen, concomitent cu ascutirea pantei, ceea ce inseamna push. Dar tot efortul ne este rasplatit din plin cand ajungem sus si pupilele ni se maresc considerabil la panoramicul ce ni se deschide spre ghetarul Marmolada, lacul Fedaija si imprejurimi.
Incercam sa zabovim cat putem de mult in zona la poze, la urcarea pe terasa statiei de cabina Porta Vescovo (care pe timp de vara este inchisa). Spre "norocul" nostru poteca ce merge paralel cu Marmolada, la altitudini de peste 2300m este aglomerata si nu prea putem sta tot timpul pe bitze, asa ca ne cam ia ceva timp sa o parcurgem, dar tot noi iesim castigati din asta, bucurandu-ne de priveslisti de altitudine spre Gruppo del Sella.
Intr-un final ajungem si la coborarea (la fel de aglomerata) spre Passo Pordoi (2240m), unde acostam la un ristorante pt. a lua pranzul. Foarte multa lume in Passo Pordoi, terasele pline, vanzoleala mare.
Dupa un relax de vreo ora coboram pe asfalt catre Canazei (1440m). Coborare de viteza (68km/h) unde depasim multe masini si intalnim f. multi rutieri. Dupa Canazei intram pe pista de biciclete, macadam si asfalt, prin padure catre Moena. Din Moena din nou pista de biciclete noua, asfalt pana in Predazzo (1011m). Cum azi e zi in care nu avem cazare, intrebam la un birou info turism daca sunt locuri de cazare libere in Bellamonte (1400m), destinatia noastra pt. ziua 3.
Avem chiar de ales dintre 3 locatii, o luam pe cea mai indepartata si cea mai cunoscuta, Hotel Terretta. Cunoscuta din relatarile celor de la tourfinder.net, dar din pacate nu mi-am amintit ca o cunosteam din cauza ca baietii nu o recomandau. De altfel totul e ok cu cazarea la locatia aceasta, singura problema e tanti patroana care e super scarba.
Din Predazzo mai avem de urcat vreo 400m pe asfalt, cu trafic destul de intens. Ajungem sus unde ne asteapta un meniu cu paste, carnuri ... si nu in ultimul rand niste hefeweizen.
Se incheie inca o zi excelenta cu vreme frumoasa si peisaje superbe.
Poze ziua 3.

Transdolomiti - Ziua 2

Fodara Vedla - Cherz, 30km, 1400hm
Luni 15.08.2011
Trezirea destul de devreme, luam micul dejun si iesim sa cercetam zona pe care nu am apucat sa o vedem seara. Cabana este situata intr-o vale cu privelisti superbe, bineinteles poze si plecam pt. ca ne ateapta o zi grea si fara cazare.
Incepem cu o coborare catre cabana Pederue unde normal trebuia sa innoptam numai ca nu am gasit locuri libere. Coborare pe drum macadam cu pietre destul de mari si inclinatie serioasa, in curbe (ace de par) un asfalt lucios plin de pietris. Destul de greu dar odata ajunsi in Pederue incepem urcarea in Fanes. Incet, incet se lasa ploaia, ne imbracam corespunzator si pe ploaie catararea este mai vioaie, dar peisajul este in ceata, deci nu vedem prea multe.
Ajungem la cabana de varf Faneshuette (2080m), oprim sa ne mai incalzim la un ceai si sa ne uscam cat de cat. Asteptam tardiv oprierea ploii, nici o sansa. Numai avem timp de asteptat si ii dam bice in continuare catre Col de Limo (2172m) de unde incepe coborarea, la inceput pe poteca bolovanoasa, pietrele ude, o "placere" sa mentii controlul bitei. Ne descurcam si cu asta si ajungem la Capanna Alpina (1720m) unde oprim pt. pranz si inca o uscare.
Aici gasim stand de service biciclete cu tot ce trebe, chiar si furtun sub presiune de spalat.
Ora pranzului a trecut deja, asa ca ospatarul ne ofera ce mai este pe la bucatarie: ceva pizzulici si sandviciuri. Hainele se mai zvanta cat de cat, ne echipam si o luam din loc pt. ca urmeaza urcarea de dupamasa catre cabana Pralongia (2157m).
Nici nu incepem bine urcarea ca soarele isi face aparitia, ploia inceteaza, asa ca intindem hainele la uscat agatandu-le de rucsac. Urcare f. placuta catre Pralongia care s-a terminat parca prea repede. Cabana Pralongia este la varful instalatiilor de cablu ce urca din statiunele de schii, si tinta noastra unde trebuia sa ne cazam, dar inca odata din cauza perioadei nu am gasit locuri nici macar cu o luna inainte. Asa ca de aici incepe din nou vanatoarea de cazare.
Nu este prea tarziu asa ca avem sperante sa gasim ceva. Incepem coborarea fragmentata de opririle la orice cabanuta, dar dupa numai 5 km ajungem in Cherz unde gasim cazare, singura problema fiind ca satucul nu are restaurant si trebuie sa coboram vreo 200m pe care mai apoi sa ii urcam cu burtile pline.
Ne cazam si coboram in Renaz sa ne furajam, bagam o pizza si ceva beri si digestia o facem pe urcare, inapoi la Cherz.
Inca o zi reusita, cu toate ca ne-a ploua jumatate de zi.
Poze Ziua 2.

Transdolomiti - Ziua 1

Sambata, 13.08.2011 am plecat din TM cu destinatia Dobiacco (Toblach), toate localitatile din Tirolul italienesc au corespondenta numelui in germana (austriaca). Din Dobiacco facem o trecere a dolomitilor pe bite pana la Lago di Garda (Torbole) si retur la punctul de plecare cu trenul. Traseul este unul destul de cunoscut multumita celor de la tourfinder.net.
Masina full, 5 persoane, 5 bite, 5 rucsaci si 2 corturi cu saci de dormit si ce mai trebuie, in eventualitatea in care seara nu gasim cazare, avand in vedere ca e weekend si Luni e 15 aug, ziua nationala a Italiei.
Ajungem in Dobiacco cu o veselie ce tinea cam de cand am plecat, aici forfota mare in statiune, mai ca pe litoral. Deci clar totul era plin: hoteluri, pensiuni, camping. Cineva ne sfatuieste sa ne intoarcem inapoi 15km ca o sa gasim sigur in AT.
Asa ca timp de 3 sau 4h incepe vanatoarea de cazare, opriri strategice la pensiuni/hoteluri, totul plin pe o raza de 50km (veselia din masina cam dispare). Noroc cu un austriac dragut care ne lasa sa campam in curtea pensiunii lui.
Asa ca a 2a zi ajungem din nou in Dobiacco si plecam in tura pe la 9.30, cu o intarziere de vreo 2h fata de ora propusa, chiar in ziua cea mai grea.

Dobiacco - Fodara Vedla, 62km, 2400hm
Duminica 14.08.2011
Plecam din Dobiacco pe pista de biciclete, macadam pe langa un rau, nu apucam sa vedem prea multe pt. ca avem de recuperat ceva timp. Noroc ca azi avem cazarea asigurata la Fodara Vedla.
Intram pe sosea catre Misurinasee, putim cam enervant din cauza traficului dar ajungem destul de repede. Aici lume multa, privelisti superbe, obligatoriu poze.
Urcam in continuare pe asfalt pe un drum cu taxa (pt. masini) catre Tre Cime di Lavaredo, trafic redus, panta abrupta, asa ca fortam pedala si ajungem la Auronzohuette (2329m).
Estimam situatia, si decidem sa urcam in continuare catre Tre Cime si sa luam pranzul acolo, asa ca urcam in continuare pe macadam, chiar bolovanis cu trafic pietonal intens, cand pe bitza cand push. Privelistile din jur nu prea te lasa sa mentii un ritm anume, fiind nevoiti sa intrerupem des urcarea sa imortalizam momentul si zonele prin care trecem.
In sfarsit ajungem la Tre Cime (2405m), aici luam pranzul: pasta in bianco. Relax putin la soare si numai zabovim ca suntem abia la nici jumatatea drumului. Ne asteapta coborarea, pe poteca f. bolovanoasa, abrupta, pe alocuri cu scari, asa ca nu e cazul de stat pe bitza. Dupa ce mai dispar scarile unii dintre noi ne suim pe bitza si ii dam pe coborare. Bineinteles nu lipsesc cazaturile, poteca fiind una tehnica, noi nu. Poteca cea bolovanoasa, denivelata si abrupta se transforma intr-una amabila ce trece peste rauri pe podete de lemn si se transforma in drum de macadam.
Astfel coboram 1000m diferenta de nivel pana ajungem in drumul de unde am inceput ascensiunea. De aici o luam catre destinatia finala a zilei: Fodara. Stim ca ne mai asteapta 2 ascensiuni, fiecare de aprox 500hm. Prima ascensiune o dovedim aproape pe bitze, in schimb cea dea doua necesita push-bike extrem. Incet se lasa seara si noi nu prea stim cat mai avem pana la cabana, se termina urcarea, asa ca incalecam. Incepe sa si picure drumul abia se mai vede, dar in mai putin de 2km apare si cabana Fodara Vedla (1980m). Chiar la fix ajungem, se lasa bezna si incepe sa tune/fulgere, dar ce mai conteaza, am ajuns. La cabana ni se serveste ce mai era facut, pt. ca bucataria era inchisa deja, o oala mare cu pasta ragu si bineinteles bere.
O cabana f. draguta pe care o recomand din plin.
Poze Ziua 1.

Fiecare greseala conteaza - partea 2

Duminica (05.06.2011) avem zi de tura, antrenament la Valea lui Liman. Plecam de dimineata 4 prieteni din TM spre Valea lui Liman, mai exact incepem tura din Zolt, cel mai apropiat punct de TM, asta ca sa numai pierdem timp cu volanitul pana la Liman (tura pe bikemap).

Dupa ce iesim din Zolt speram sa nu ne ratacim ca in anul precedent, dar asta s-a intamplat. Am incercat fiecare drum prin padure, sa comparam cu GPS-ul de pe iPhone dar nimic nu se potrivea. Drumul trebuie sa traverseze un deal prin padure intre Zolt si Balosesti. Acolo o portiune de drum am impresia ca nu exista sau inca nu am gasit noi, dar mai incercam.

Asa ca dupa vreo 2h de commando prin padure (prin urzici, spini, crengi, frunzeraie), deplasare cu ajutorul GPS-ului care are semnal in padure mai mult nu, reusim sa ajungem la drumul care coboara in Balosesti. Printre jertfele aduse acetei treceri sunt 2 perechi de ochelari pierduti (dacai pierdeam si eu ce bine era), o spita si zeci de zgarieturi. Ne oprim la un rau, ne hidratam, ne furajam si pornim mai departe spre Tomesti si de acolo pe asfalt pana la Romanesti, dreapta spre manastire pe asfalt si la cariera de piatra dreapta pe off spre Farasesti.

Dupa Farasesti incepe catararea adevarata. Nu urcam pana in capat si vrem sa o scurtam pe un drum excelent gen Transalpi. Numai ca drumul se termina la un moment dat, de data asta am deviat frumos, suntem pe un deal cu iarba si flori, capite de fan, intr-o vale splendida. Coboram pe bite spre dumul in care trebuia sa ajungem. De aici coborare pana in Poieni, din Poieni o urcare lunga si coborarea la fel de lunga spre Valea lui Liman. Pe drumul forestier brazdat de urme de tractor/camion gonesc ca un nebun fara sa fac prea mare uz de frane, ii las pe ceilalti mult in urma, lentilele de contact incep sa se usuce sa-mi tulbure vederea, ochelarii de soare sunt stropiti, umbra, dupa curba pe stanga vine o portiune noroioasa, o vad tarziu, numai apuc sa franez si dau sa ocolesc prin dreapta dar iau contact cu solul pietros la aprox. 40 la ora. Raman putin pe jos speriat dar imi dau seama ca sunt intreg, ma pot misca, ma ridic in picioare sa analizez pagubele fizice. La prima vedere genunchiul usor avariat si cotul. Bita nare nimic, garminul a sarit de pe bitza e mult in urma, ma duc dupa el si vad dara de vreo 4-5m cum am raschetat solul. Ridic bitza pun garminul la loc, ma mai cercetez un pic si apar si ceilalti.

Analizam ranile, le spalam cu apa, tifon..., constatam ca treaba e mult mai groasa: rana din picior mai adanca, cea de la cot la fel si mai intinsa, la sold e raschetata toata pielea vreo 10x10cm de carne proaspata, echipamentul (pantaloni si tricou) facut ferfelita. Ranile sunt gata coafate, mai curge usor sangele dar nu pansam ca navem cu ce dezinfecta, coboram mai departe, de data asta incet in spatele celorlalti spre Valea lui Liman, unde la fantana binecunoscuta imi fac cosmetizarea ranilor pe care s-a pus deja un strat de praf.

Ma uit la coaste unde e rupt tricoul, o alunita mare de acolo e rupta. Asta necesita sigur vizita la dr.

Baietii ma intreaba daca mai pot sa pedalez sau vin cu masina dupa mine, normal ca mai pot, asa ca plecam mai departe pe asfalt catre Luncanii de jos pe o urcare usoara (traseul de concurs), lanturile f. uscate incep sa faca un zgomot suparator, panta se ascute in urcarea catre Luncanii de sus pe off, lantul meu cedeaza si se rupe. Am presa la mine asa ca no problem. Problema e ca nu pot sta in loc din cauza mustelor care vor sa-si depuna ouale pe ranile mele pline de sange inchegat in praf. In timp ce baietii au grija de lant eu ma apar de muste cu ajutorul unor crengi.

Ajungem in Luncanii se sus, aici mai e o urcare, dupa care o coborare lunga pana in Zolt. Prima coborare panta de 22%, pana, de data asta nu la mine, se repara rapid si in sfarsit ajungem la masina. Din nou curatarea ranilor in paraul ce trece prin Zolt.

Prima dezinfectare, pansare are loc in Fardea, a doua putin mai dureroasa in TM. A treia zi apar si vanataile, unde nu este zona belita, e vanataie si invers. Zi de operatie, scos negul rupt. Si daca tot e la oferta (al doilea la sfert de pret), mai scot unu, asa ca arat ca Frankenstein, tot facut din bucati, cusut, peticit.

Stand la cald si analizand la rece, mi-am dat seama cam care a fost cauza incidentului, nu lentilele de contact sau ochelarii de soare ci viteza prea mare. Am analizat si chestia asta, de unde viteza asa mare, de ce nu am mers pana acum asa? Raspunsul e simplu: cu bita precedenta nu puteam cobora asa rapid pt. ca nu avea un sistem asa de destept de suspensii, asa cum are contessa, era mai rigida, pe pietre imi tremurau mainile ca unuia care sparge asfaltul cu picamarul, pe cand cu contessa cobor pe off ca pe on. Mai ales ca sunt in perioada de acomodare cu ea si ea cu mine, ea mai greu, nu ma prea suporta, dar o sa incep sa ma port ca un conte :-).

Concluzia e una singura: ar trebui sa incep sa folosesc franele destul de constant pe parcursul unei coborari de viteza.

Date tura: 63km, 1450hm

Fiecare greseala conteaza - partea 1

Weekendul 3, 4, 5 iun 2011 a fost unul plin de evenimente cicliste pt. mine, unele mai neplacute decat altele, dar, totul se pune in contul experientei pe care trebuie sa o acumulezi.
Vineri dimineata, zi obisnuita, traseul obisnuit spre munci, cu bita, relaxat, pe linia de tramvai in dreptul statiilor care sunt paralele, o masina stropea liniile, le curata probabil de ceva ulei, fac stanga sa ocolesc masina si incalec sina uda/unsa, la care roata fata nu e de acord cu directia si pleaca pe sina, in clipa urmatoare o tanti din statie imi aduce ochelarii, alta sapca si legitimatia de la birou. Faza cu spectatori si pe stanga si pe dreapta, statiile erau pline de lume.
Traumele fizice ce au urmat sunt de trecut cu vederea, o vanataie de vreo 10x10cm pe soldul stang si julitura din cot care se reactiveaza ("lait").
Sambata, zi de concurs la Lugoj, Cupa Concordia XC. Incep ziua cu prima mare greseala, infulec traditionala omleta cu de toate de weekend, gandindu-ma ca mai sunt 3h pana la start timp destul pt. digestie, dar nu si pt. stomacul meu, caruia i-au luat aproape 5h.
Plec impruna cu familia spre Lugoj, pana sa gasim bisericuta din dealul viilor pierdem ceva timp (sfat catre organizatori pt. anul viitor: se pot pune indicatoare prin oras catre punctul de start genul celor de la Maros XCO indicatoare din centrul orasului pana la punctul de start), asa ca apuc doar sa ma inscriu si fuga la start, nema hidratare, nema incalzire, a doua greseala.
Urmatoarea e ca am luat mobilul cu mine, in buzunarul deschis din spate, ca sa pot contacta familia in caz ca nu sunt la linia de sosire cand termin.
Start, incepe cursa, cu o catarare hard pe pietroaie, depasesc o droaie pana se termina catararea si sunt nevoit so las mai moale deoarece cei 100ml de gard din boltari din stomacul meu ma trag f. tare inapoi (omleta se razvrateste), asa ca ma postez in spatele cuiva si ii dau la revenire, beau aproape toata apa pe parcursul primei ture. Pe ultima coborare din prima tura, de viteza, pe iarba, frustrat la maxim de ritmul impus de stomac, las franele si gonesc nebuneste (aici incep fazele de cascadorii rasului), in prima curba de 90 grade forta centripeta nu ii face fata celei centrifuge (sper ca asa o fi faza cu fortele) si ma catapulteaza in decor. Usoara cazatura asa ca incalec si in cateva secunde sunt din nou calare pe contessa, ii dau tare, inca nu m-a depasit nimeni din spate, ma controlez cu mana dreapta sa vad daca mai exista mobilul in buzunar, numai exista, instinctiv franez, cu mana libera adica stanga, ce frana?, frana fata, ce urmeaza? contact cu solul, din nou la firul ierbii. Iarasi "lait" asa ca incalec rapid si ma intorc sa caut telefonul, ceva nu e ok, unde e drumul, nu se vede destul de bine.... aaaa, am pierdut ochetii. Incepe misiunea imposibila N, gasirea ochetilor. Simturile mele super dezvoltate fac sa ii gasesc destul de rapid (nu m-au depasit decat vreo 10 :-))
Asa ca rapid spre locul primei cazaturi sa caut mobilul, in drum vin din sens opus pe coborare ceilalti participanti, fiecare franeaza cand trec prin dreptul meu crezand ca au gresit sensul, le confirm ca e buna directia lor nu a mea.
Ajung la locul pierzaniei, incep sa explorez locul, dupa vreo 5min il gasesc, hopa sus si mai departe intr-un ritm din ce in ce mai bun. Abia de pe la jumatatea turei a 2-a ma lasa stomacul sa-mi impun ritmul pe care il pot duce, dar pacat ca sunt doar 3 ture. Probabil ca tura 3 a fost cea mai rapida pt. mine, dar nu am de unde sa afluu, asa ca inca un sfat pt. organizatori, ar fi fain sa afiseze si timpii pe tura.
Asa ca ma multumesc cu un loc 6, cel mai bine clasat din vasta mea cariera de ciclist amator incepator :-).
In partea a doua urmeaza ziua de Duminica care numai e la fel de fun, ci in care greselile nu au ca urmari doar pozitii intr-un clasament...

Transalp 2011 - Tura Dolomitilor

Am propus o super tura pt. Transalpi 2011 si anume o tura exclusiva de 8 zile in Dolomiti.
Daca anul trecut am facut o tura combinata din mai multe variante, anul asta ne vom baza exclusiv pe tura expusa exemplar de cei de la tourfinder.net si pe experienta celor de la bikeattack.ro, care au facut tura (jurnalul de tura).
Fata de Transalp 2010 avem o etapa in plus, distanta totala de parcurs 420 km si 12882 hm.
Punct de plecare Toblach (Dobbiaco), sosire Riva del Garda. Perioada 16-24 iulie.